Au trecut ceva ani de cand am scris aici...multe s-au intamplat, pe toate planurile.
Am ramas acelasi Eu, Emanuel. Inca am prins putere, luandu-mi Numele in serios. Pe Ea am gasit-o, Dumnezeu mi-a dat un copacel din urma dragostei noastre. Dar nu a fost sa fie implinita si continuata; cand plata plantei s-a terminat, cand dragostea arzatoare in scrum s-a transformat, ce a mai ramas? Prezentul.
Credinta.
Iubirea.
Speranta.
Iar ca incheiere, mi-am implinit visul de a captura o Perseida.
Dacă de marea obişnuită m-am plictisit, arăt cealaltă faţă a ei.
Caldă, Vie că e roşie.
Plăcută, oglindă şi fântână a Cerului că e albastră.
Violet sau verde, din ele născându-se.
Marea Neagră, căci în adâncimi e putredă.
Totuşi, dătătoare şi purtătoare de viaţă.
5 septembrie 2009
Un om mult mai liber decat ceilalti, conditionat doar de corp. Un om simplu in aparenta, care stie ce este umilinta, pretuieste viata trecatoare pe-acest pamant... Cine stie ce om bogat a fost intr-o viata anterioara ?
" Prietene, doar tu mi-ai mai ramas"
"Doar tu sti cum e sa dormi sub cerul liber"
"Sa ne bucuram, ca astazi, desi unii isi ingroapa mortii, noi traim"
"Astazi, o sa umbli cu colac in coada..."
Am si uitat ca intr-o zi de toamna, dintr-un impuls de singuratate si de convietuire, am scris cateva randuri sub o poza de toamna.
Sa fi trecut chiar atata timp? Prin vant, ploi, zapezi, iarasi ploi, noroaie de primavara si in sfarsit primele flori...
Angliceii cu galbenul lor au fost primii, apoi floricica asta cu nume ciudat: trei-rai sau popalnic iepuresc. Atat de frumoasa, de dulce, incat un melc poate,nu s-a rabdat sa nu ii incerce o petala.
Am ocupat acest spatiu pentru a va arata frumusetea si existenta clipei de acum. Timpul va decide daca va fi folositor sau daca va ajunge in ochii potriviti.
